Lucrurile acestea nu le-am trăit. Lucrurile acestea mi le-a povestit un robot care călătorește în timp. Eu doar am visat despre ele.
Cu roboții nu știi niciodată. Nu te prea poți încrede în ce zic ei. Pe mine însă nu mă prea interesează ce fac, ci mai degrabă ce părere au despre asta. Să-i auzi pe roboți bârfind e ca și când ai asculta tonul de fax: la un moment dat — pur și simplu — te pufnește râsul.
La doar câteva zile după ce oamenii vor dispărea, lăsând roboților moștenire întreaga planetă precum și unele dintre apucăturile lor, un ginoid cu un roboțel în lesă vor intra într-un magazin de porțelan. Căutând un obiect inedit pentru a pune în perspectivă volumul impunător al intrării somptuoase din vila în care vor fi ales să se stabilească, privirea îi va fi atrasă de către uriașul elefant din porțelan din spatele vitrinei. De fapt — doar de către un picior al acestuia, cel roșu, cel care se va putea observa din exterior prin vitrina — destul de impunătoare și ea — magazinului situat pe una dintre cele mai mari axe ale unui oraș al viitorului care nu există încă. Unul dintre orașele acelea care vor fi construite după o logică ce nu a fost încă descoperită și care va rămâne, mai mult decât parțial aș zice, dincolo de capacitatea de pricepere a oricărui individ în viață acum.
– Bună ziua.
– Sărutmâinile — se aude de undeva din capătul magazinului vocea răgușită, sacadată, sintetică a robotului care gestiona buticul. Unul dintre primii roboți alcătuiți după dispariția omului. Cu ce vă pot ajuta? zice acesta ieșind din spatele tejghelei mai înaltă decât el. O arătare ciudată cu forme improbabile, un gestionar care părea a fi încropit din părți de rezervă pentru diferite tipuri de roboți, purtând o pălărie neagră, din pâslă, cu bor larg și o mustață artificială pe una dintre lateralele obiectului paralelipipedic care îi ținea loc de cap deși gura și ochii păreau a-i fi la nivelul abdomenului.
– Am fost atrasă de culoare, mă intrigă…
– Elefantul, continuă gestionarul enunțul ginoidului. Poftiți, poftiți — spune acesta întinzând cu un scârțâit metalic o tijă articulată care părea a îi ține loc de braț. Vă rog, nu ezitați.
– Elefant!… murmură ginoidul întinzându-și gâtul pentru a-și îndrepta privirile în sus, înspre capul cu trompă și fildeși sub a cărui gură semi-deschisă se afla. Chiar așa erau?
– Fioroși, nu-i așa?! jubilă gestionarul. Despre piciorul stânga-spate nu se știe exact dacă era verde sau o nuanță de violet. Mov poate. Însă dispunem de suficiente documente care atestă conformitatea interpretării în ceramică.
– Fascinant! îngână ginoidul, continuându-și gură-cască plimbarea pe sub burta rotunjită a patrupedului. Și ce urechi! exclamă oprindu-se aproape de coadă.
– Falnic animal!
– Și… cum l-ați băgat înăuntru, schimbă ginoidul subiectul, măsurând din priviri dimensiunile ferestrelor.
– Nu l-am băgat. Clădirea a fost construită în jurul lui. Spațiul a fost proiectat de așa natură încât să acomodeze ceramica. Dacă observați cu atenție, întreg magazinul a fost structurat de așa natură încât să fie în armonie cu exponatele.
– Și cum le vindeți? întrebă mirată ginoidul, așezându-se picior peste picior pe un fotoliu din porțelan, luându-și roboțelul din lesă în brațe.
– Ă… nu ne-am gândit la asta. Știți — sunteți primul client care ne-a întrebat așa ceva, se bâlbâi gestionarul. Doriți o cafea? Vă pot servi o delicioasă cafea holografică.
– Mulțumesc, răspunse ginoidul scoțând dintr-o micuță poșetă din piele de șarpe o țigaretă electronică. Deci cum procedăm?
– Dumneavoastră chiar doriți să îl achiziționați, zise, în continuare mirat, gestionarul.
– Bineînțeles! Soțul meu este arhitect…
– Arhitect! reluă impresionat gestionarul.
– Da, este una dintre inteligențele artificiale din spatele biroului de arhitectură generativă — își continuă genoidul fraza.
– Înțeleg, înțeleg — spuse semi-absent gestionarul în timp ce se gândea cum să scoată elefantul din butic. Știți, până acum toți clienții pe care i-am avut au venit doar să admire piciorul roșu al elefantului, tot ce le-am vândut a fost memoria unei îmbrățișări. Le-am implantat amintirea că l-ar fi îmbrățișat — știți, atingerea exponatelor este strict interzisă…
– Îhâm, îhâm — confirmă genoidul dând din cap în timp ce sufla fumul multicolor fluorescent al țigării electronice.
– Însă, desigur, le oferim și un cristal pe care sunt înregistrate datele, în cazul în care…
– În cazul în care? întrebă intrigată genoidul, oprindu-se din mângâiatul roboțelului din brațe, focalizându-și privirea pe gestionar.
– În cazul în care clientul este nostalgic în privința modului în care oamenii aveau obiceiul de a face lucrurile.
– Ah, nu m-am gândit la asta! exclamă confuz ginoidul.
– Este menirea noastră să ne gândim la satisfacția clientului! întări oarecum condescendent gestionarul în timp ce măsura cu un laser elefantul.
– Cine ar fi nostalgic în această privință?! reluă pe un ton sarcastic ginoidul, ridicându-se teatral din fotoliu.
– Ar mai fi o problemă — se auzi vocea gestionarului în timp ce se învârtea prin spatele demăsuratului elefant.
– Anume? întrebă ginoidul privind roboții care treceau prin fața vitrinei. Banii nu sunt o chestiune, zise fluturând peste umăr micuța poșetuță din piele de șarpe.
– Elefantul nu e foarte stabil, zise gestionarul întinzându-și brațul ruginit spre unul dintre picioarele din spate ale uriașului obiect din porțelan.
– Asta nu e o problemă, zise genoidul îndreptându-se cu pași mici și repezi spre locul în care se afla gestionarul. Vedeți?! zise îndesând sub piciorul puțin ridicat al elefantului, roboțelul micuț pe care îl ținuse până atunci în lesă. Roboțelul emise un pseudo-schelălăit electronic însă după două lovituri scurte cu vârful ascuțit al pantofilor cu toc, încetă.
– În privința livrării — cum facem? continuă gestionarul, începând să enumere diferite posibilități: doriți să așteptăm până la perfecționarea sistemului de teleportare sau să căutăm mai degrabă a obține un permis de de-construcție?
– Chiar să vi le rezolv eu pe toate? zise ginoidul, aplecându-se. Deseară să fie la mine! rosti imperativ, în timp ce își aruncă unul dintre pantofii metalici în pântecele giganticului bibelou, făcându-l țăndări.
